„Poliția de Frontieră Română va efectua verificări specifice pentru a stabili modalitatea prin care Sebastian Ghiță a părăsit teritoriul României în funcție de rezultatul anchetei desfășurate de autoritățile abilitate și de datele de interes ce vor rezulta dîn urma instrumentării dosarului penal. La finalizarea verificărilor se vor lua măsurile prevăzute de lege”, anunță Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.
Tudorel Toader, ministrul Justiției, a declarat, marți, că instituția pe care o conduce așteptată documente de la instanțele emitente ale mandatului de arestare pe numele lui Sebastian Ghiță, urmând că imediat să fie demarată procedura de extrădare. Poliția Română a transmis autorităților sârbe o constatare tehnico-științifică care indică faptul că persoana capturată este Sebastian Ghiță. Instituția mai susține că acțiunile s-au desfășurat sub coordonarea directă a procurorului de caz, reținerea fostului deputat fiind posibilă cu ajutorul polițiștilor din Serbia și Slovenia.
Surse apropiate anchetei au precizat pentru MEDIAFAX că fostul deputat a fost vizitat, joi, de fratele său, Alexandru Ghiță, călătoria acestuia la Belgrad fiind cea care a condus la capturarea fostului deputat. Cei doi ar fi ieșit din casa în care locuia Ghiță, polițiștii sârbi fiind informați asupra identității fostului parlamentar, moment la care celor doi li s-au cerut documentele de identitate. Sebastian Ghiță le-a prezentat oamenilor legii documente false, spunându-le, în limba engleză, că este student sloven.
Anchetatorii aveau deja date de la autoritățile române referitoare la faptul că în locuința respectivă s-ar afla fostul deputat, astfel că a fost condus la poliție, constatându-se că documentele erau false și că numele sub care s-ar fi prezentat exista, au precizat aceleași surse.
Sursele citate menționează că în această perioadă, Sebastian Ghiță ar fi ținut legătura, în afară de fratele său, și cu alte persoane apropiate, o femeie apropiată fostului deputat făcând cel puțin o călătorie în Serbia de la data dispariției fostului deputat până în prezent. Sebastian Ghiță a fost prins, potrivit unor surse oficiale, joi, 13 aprilie, la ora 23.45, pe străzile din Belgrad. Ghiță nu s-a opus reținerii.